ANUNT DE SELECTIE – DIRECTOR GENERAL

ANUNŢ DE SELECȚIE

Uzina Termoelectrică Production Giurgiu S.A. anunţă declanşarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcția de Director General al Societății, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor.

CONDIȚIIDE PARTICIPARE

Candidaţii pe care dorim sa îi identificăm în procesul de selecție pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului General din cadrul Societății UzinaTermoelectrică Production Giurgiu S.A.trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. au studii universitare absolvite (minim echivalent ISCED 6 – diplomă de licență);
  2. au experiență profesională totală de minim 10 ani;
  3. au experiență de minim 5 ani în management sau în activitatea de conducere din cadrul unor autorități publice, întreprinderi publice sau societăți din sectorul privat;
  4. nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de director al companiei;
  5. nu au fost destituiți  sau revocaţi  pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale într-o funcţie din cadrul unor instituţii publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat în ultimii 5 ani sau nu au avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
  6. îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și OUG nr. 109/2011 referitoare la calitatea de director; 
  7. nu au înscrisuri în cazierul fiscal;
  8. nu au înscrisuri în cazierul judiciar;
  9. îndeplinesc toate criteriile cerute prin O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare.

CRITERII DE SELECȚIE

Aceste criterii sunt competențe și trăsături necesare candidaților pentru a putea îndeplini cu succes rolul care le-a fost atribuit; aceste criterii sunt grupate în următoarele grupe: competențe specifice sectorului de activitate al întreprinderii publice, competențe de importanță strategică / tehnică, competențe de guvernanță corporativă, competențe sociale și personale, experiență pe plan local și internațional, trăsături specifice postului, alinierea cu Scrisoarea de așteptări și alte criterii – rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul și-a exercitat mandatul de administrator sau de director, înscrisuri în cazierul fiscal și cazierul judiciar și diversitatea de gen.

MODALITATEA DE EVALUARE

Instrumentele cu care se realizează analiza comparativă, prin raportare la profilul candidatului și modalitatea de evaluare a condițiilor și criteriilor de selecție sunt: analiza documentară a documentelor din dosarul de candidatură, analiza informațiile suplimentare față de cele din dosarul de candidatură solicitate de expertul independent în consultare cu Comitetul de Nominalizare și Remunerare, în scris, pentru a revizui, îmbunătăți și valida acuratețea punctajului, verificarea referințelor oferite de candidați, verificarea activității desfășurate anterior de candidați, observarea comportamentală a candidaților pe parcursul interviului organizat de expertul independent alături de către Comitetul de Nominalizare și Remunerare, prin raportare la Profilul Candidatului și indicatorii ce descriu competențele care sunt criterii de evaluare a candidaților conform documentelor anterior menționate, integrarea rezultatelor analizei declarațiilor de intenție formulate pe baza Scrisorii de Așteptări de către candidați, concluziile probelor specifice unui centru de evaluare parcurse de candidați, în eventualitatea că procesul de selecție va impune susținerea unor astfel de probe.

Modul de derulare şi planificarea etapelor procesului de selecţie, precum şi conţinutul dosarului de candidatură sunt prezentate în detaliu pe paginile web www.termogiurgiu.ro și www.pluri.ro.

Dosarele de candidatură vor fi, în mod obligatoriu, depuse până la data de 08.12.2025 atât pe suport de hârtie la Sediul Societății UzinaTermoelectrică Production Giurgiu S.A., situat în Strada Gloriei, nr.5, etaj 2, camera 10, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, cât şi în format electronic la adresa 109@pluri.ro, așa cum este prezentat în instrucțiunile de depunere a candidaturii postate pe paginile web menționate anterior.